O bursă Erasmus i-a oferit posibilitatea de a dezvolta o carieră internațională. După ce a studiat o jumătate de an în Bordeaux, Franța, Mihaela Apostol a simțit gustul pentru „explorarea” dreptului în afara granițelor țării. Iar astăzi, lucrează cu Sophie Nappert, arbitru cu largă recunoaștere, pe care o asistă în cazurile de care se ocupă.„E o poziție atipică, care îmi oferă o șansă aparte în a urmări procesul de decizie în arbitraj, modul de interacționare cu părțile, de menținere a unei o poziții imparțiale, precum și care sunt elementele care cântăresc în obținerea unei decizii favorabile, dar și cum își construiește un arbitru imaginea în cadrul comunității”, a declarat tânăra avocată.
Mihaela a studiat în cadrul Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Datorită rezultatelor obținute, a fost selectată în programul Erasmus. Astfel i s-a oferit posibilitatea ca, timp de un semestru, să studieze în Bordeaux, Franța. „Această oportunitatea a fost cheie în a-mi deschide apetitul pentru ‘explorarea’ dreptului dincolo de granițe. Ceea ce m-a atras a fost diversitatea, atât a oamenilor cât și a materiile de drept pe care le puteai studia, de la dreptul vinului, la filozofia chineză a dreptului precum și dreptul Islamic”, povestește tânăra.
A știut încă din timpul facultății că va urma o carieră în avocatură. „Pentru a mă asigura că e o alegere bine cântărită și nu doar o simplă intuiție că mi s-ar potrivi această profesie, pe parcusul facultății, am aplicat la cât mai multe stagii de practică în diverse cabinete/societăți de avocatură, dar și la judecătorii și parchete pentru a lua contact, pe cât posibil, cu mediul de lucru din fiecare profesie. Participarea în anul IV la concursul de eseuri organizat de Boștină și Asociații, pe tema pieței de capital, precum și stagiul efectuat la aceștia ca urmare a bursei primite mi-au stârnit interesul pentru avocatura de business. Astfel, alegerea de a da examenul de barou în București a fost cât se poate de naturală”, punctează tânăra.
Pasionată de arbitrajul internațional
Arbitrajul internațional a pasionat-o încă din primii ani de studenție, așa că după absolvire a decis ca, în paralel cu stagiatura, să urmeze cursurile de master de la Colegiul Juridic Franco-Român care ofereau un modul special pe arbitraj internațional.
„În țară am practicat pentru aproximativ trei ani în diferite medii profesionale, de la firme de talie medie (Hammond, Bogaru și Asociații), la firme străine cu reprezentanță în România (Tonucci & Partners) precum și firme mari (Țuca, Zbârcea și Asociații). Aceaste experiențe au avut un impact extraordinar, pentru că am reușit să îmi formez o viziune de ansamblu asupra pieței din perspective profesionale diferite și să îmi dezvolt totodată capacitatea de adaptare. Deși preponderent am lucrat în domeniul soluționării disputelor (litigii și arbitraj), am avut norocul să fiu implicată și în proiecte de insolvență, M&A/Corporate, Dreptul muncii, Dreptul energiei etc. Această expunere la diferite domenii s-a datorat într-o măsură și inițiativei societății în care am făcut stagiatura (Hammond, Bogaru), care a decis ca stagiarii să schimbe diferite departamente pe parcursul stagiului, astfel să fie implicați atât în proiecte de consultanță, cât și în litigii. După ce mi-am format o idee despre ariile principale de practică, m-am axat pe arbitraj și am avut oportunitatea fantastică de a lucra cu oameni deosebit de bine pregătiți și pasionați de acest domeniu din cadrul echipei de la Țuca, Zbârcea și Asociații. Convinsă că acesta este domeniul în care vreau să mă specializez, am decis să urmez un master în arbitraj comercial internațional. După ce am analizat mai multe programe, am decis să îl aleg pe cel din Stockholm, Suedia, deoarece punea accentul atât pe partea academică, cât și cea practică. O bună parte din cursurile avute au fost ținute de practicieni de renume din domeniu”, a povestit Mihaela Apostol.
După finalizarea masterului din Suedia, tânăra din România a fost cooptată în echipa Debevoise & Plimpton (Londra) printr-un program de practică special destinat avocaților străini. Timp de un an a colaborat cu acestă firmă, având astfel oportunitatea de a învăța foarte multe lucruri noi, fiind implicată în proiecte de arbitraj, dar și în cauze care vizau Drepturile omului.
La ora actuală, este asistenta Sophiei Nappert, un arbitru internațional cu largă recunoaștere.
Mihaela Apostol este specializată în arbitraj internațional, atât comercial cât și investițional. “La acest moment am un rol neutru, nu asist clienți, dar cei implicați în disputele la care lucrez sunt companii care activează în domenii variate precum telecomunicații, construcții, servicii, energie etc. În afara colaborării pe care o am cu Sophie Nappert, mă implic în proiecte variate care pivesc domeniul arbitrajului. Fac parte din echipa Delos Dispute Resolution, o instituție independentă de arbitraj, fondată de Hafez Virje, menită să creeze un forum de arbitraj eficient și mai puțin costisitor pentru companiile de tip start-up, precum și cele de talie mică și mijlocie. De asemenea, în baza lucrării de dizertație de la master care a vizat arbitrajul online, am ales să continui să cercetez această arie și curând voi începe să colaborez cu Kleros, o platformă blockchain pentru soluționarea disputelor”, precizează avocatul.
În activitatea sa, analizează documentele depuse de părți și pregătește materiale care să vină în sprijinul tribunalului arbitral: de la tabele comparative cu argumentele părților, la istoricul disputei și pașii procedurali, pregătirea ordinelor procedurale precum și a unor secțiuni din hotărârile arbitrale. Toate acestea sub atenta supraveghere a arbitrului. De asemenea, pregătește note cu privire la diferite chestiuni de drept.
„Colaborarea este directă cu arbitrul. Arbitrajele pe care lucrez sunt de natură comercială. Arbitrul lucrează independent, fiind doar membru asociat al unei camere (Chamber) în Londra. O zi de muncă implică analizarea documentelor depuse de părți și pregătirea de materiale pentru tribunalul arbitral. De asemenea, cercetare juridică pe diferite chestiuni de drept. Disputele de arbitraj internațional de cele mai multe ori sunt de mare avengură și implică o muncă îndelungată de câteva luni, uneori chiar ani pe același proiect. Am avut norocul să fiu implicată ca avocat în arbitraje foarte importante, descrise de cele mai multe ori la superlativ din punct de vedere al sumelor în dispută, numărul impresionant de experți, martori și inclusiv al firmelor angajate să reprenzinte părțile. Însă proiectul care a avut un rol mai aparte pentu mine a fost din domeniul drepturilor omului și a vizat apărarea drepturilor femeilor din America Latină, care se confruntă cu o legislație nefavorabilă în ceea ce privește protejarea drepturilor lor de reproducere. Timp de câteva luni, împreună cu echipa de la Debevoise & Plimpton și ONG-ul Center for Reproductive Rights am analizat deciziile luate de diferite comitete ONU pentru a dezvolta o strategie pentru depunerea de plângeri individuale care vizau cazurile unor femei victime ale violențelor sexuale și discriminării. La acest moment plângerile fac obiectul analiziei Comitetului ONU pentru Drepturile Omului”, subliniază avocatul.
Mihaela Apostol
Ce ar lipsi pieței de avocatură din România
Pe parcursul carierei sale internaționale, Mihaela a lucrat și cu clienți din România care au apelat la serviciile casei de avocatură Debevoise & Plimpton.
Avocatul spune despre piața din România că, deși este destul de ofertantă ca număr de avocați, este destul de mică când vine vorba despre echipe specializate. „În domeniul arbitrajului firmele românești sunt destul de puține, însă au reușit să se facă cunoscute în rândul practicienilor din afară. De aici, de unde activez acum, România este văzută ca o țară care ar avea pontențial pentru dezvoltarea afacerilor, însă cred că există o anumită retincență privind lipsa unei previzibilități/stabilități atât la nivel politic, cât și legislativ”, punctează expertul.
Pentru moment, Mihaela nu ia în calcul posibilitatea de a reveni în România. “Deocamdată simt că mai am loc să cresc și să mai absorb din ceea ce îmi oferă experiența din afară, așa că cel mai probabil voi rămâne în străinătate pentru o perioadă. Nu exclud însă să mă întorc și să pun în aplicare din experiența mea de până acum. Cel mai probabil m-aș orienta spre o firmă care are o practică de arbitraj și cu ale cărei valori să mă identific”, a conchis tânăra româncă.