Contact      Login

În biroul Dentons din București ponderea femeilor depășește 60%. Proiectele coordonate de doamnele din echipa locală

Doamnele au dovedit de foarte mult timp că avocatura de business nu este un domeniu consacrat bărbaților. Indiferent de gen, avocatura are nevoie de lideri și de minți inovatoare care să aducă succesul în această industrie extrem de activă. Dentons este una dintre firmele de profil în care doamnele au un cuvânt greu de spus. Statistic vorbind, la nivel european, 40% din avocații Dentons sunt femei, iar ponderea generală este de 58%.

La nivelul biroului Dentons din București, peste 60% din avocați și suportul administrativ este format din femei, în timp ce doi din șapte parteneri sunt doamne.

De altfel, Dentons este singura firmă de avocatură semnatară a Cartei Diversității din România, un program care promovează diversitatea și incluziunea la locul de muncă.

Mai mult, Dentons susține Apelul la Acțiune la nivel de CEO pentru Egalitatea de Gen, inițiativă lansată în data de 8 martie 2019. Apelul promovează, printre altele, reprezentarea egală a femeilor în pozițiile de conducere, remunerare și oportunități profesionale egale pentru femei și bărbați.

Grupul de Lucru privind Egalitatea de Gen, constituit în parteneriat cu Carta Diversității din România, are o structură deschisă și reprezintă un cadru de lucru pentru dezbaterea și punerea în discuție a problemelor legate de diversitatea de gen.


“Ideea Grupului de Lucru, de a porni de la vârful managementului către celelalte structuri din cadrul organizației, va fi și piatra de temelie a succesului său. Scopul nostru este acela de a ajuta companiile să susțină cu mai mult succes echilibrul de gen și oportunități egale la toate nivelurile. Având în vedere că inițiativa reunește companii cu peste 9.000 de angajați în România, aceasta reprezintă un mare salt în față”, a declarat Perry Zizzi, Managing Partner al biroului Dentons din București.


Proiecte coordonate de doamnele din echipa Dentons


În cadrul Dentons București, doamnele au o pondere însemnată în echipele de lucru, remarcându-se mai ales în practicile de Financiar-Bancar, Fuziuni și Achiziții, Concurență, TMT, Drept imobiliar, Dreptul Muncii.

Anda Todor, Partener Dentons, este unul dintre avocații cunoscuți de la noi din țară, fiind prezentă perioadic în topurile femeilor puternice din România.

Recent, Partenerul Dentons a condus echipa locală care a oferit asistență fondului global de investiții Kohlberg Kravis Roberts (KKR), în legătură cu oferta de 6,825 miliarde de euro pentru business-ul Spreads al companiei Unilever plc., care deține produsele de uz casnic "Flora", "Bertolli", "ProActiv", "I Can’t Believe it’s Not Butter" și "Stork".

Cu o experiență vastă în tranzacții în sectorul public și privat, Anda Todor a coordonat și echipa locală care a oferit asistență unui holding din sectorul asigurărilor în cadrul unei achiziții importante ce a vizat divizia de asigurări a unui alt grup multinațional în mai multe regiuni din Europa.

La rândul său, Cristina Dăianu, Partener Dentons, își concentrează activitatea în domeniul fuziunilor și achizițiilor, drept societar și dreptul muncii.

Avocatul a oferit recent asistență producătorului american de substanțe chimice FMC Corporation pe aspecte specifice de drept român în legătură cu una din tranzacțiile globale cu DuPont. Tranzacția a constat în achiziția diviziei de produse destinate protecției recoltelor de la DuPont la o valoare totală de circa 1.6 miliarde USD. De asemenea, a asigurat coordonarea echipei locale care a acordat asistență unei companii germane din domeniul cercetării de piață în legătură cu vânzarea a patru divizii către o altă companie din domeniu.

Cu o experiență de 20 de ani în domeniu, Magdalena Răducanu, Managing Counsel Dentons, este un alt avocat puternic din echipa biroului de la București. Magdalena Răducanu își concentrează activitatea în drept financiar-bancar, drept societar și drept imobiliar. Avocatul a făcut parte din echipa multijurisdicțională care a asistat Grupul Special de Investiții Credit Suisse AG în finanțarea de 40 milioane de euro acordată Chimcomplex pentru achiziția unor active deținute de Oltchim; dar și din echipa multijurisdicțională care a asistat un consorțiu de bănci (Bank Polska Kasa Opieki S.A., ING Bank Śląski S.A., Powszechna Kasa Oszczędności Bank Polski S.A., Česká spořitelna, a.s.) în finanțarea acordată grupului polonez Amrest.

Un alt avocat de succes din cadrul Dentons este Mădălina Constantin, Managing Counsel. Ea este un membru cheie al echipei de concurență Dentons din București. Recent, Mădălina și-a diversificat practica, acordând asistență clienților în înțelegerea, implementarea și conformarea cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor.

Avocatul a făcut parte din echipa care a asistat cu succes un important retailer, obținând anularea amenzii în valoare de 5 milioane de euro aplicate de autoritatea națională de concurență, în urma unei investigații având ca obiect înțelegeri privind fixarea prețurilor. De asemenea, a oferit asistență unui client internațional în implementarea unui contract de franciză în mai multe jurisdicții din Europa Centrală și de Sud-Est, ca urmare a unei evaluări aprofundate a modelului de afaceri utilizat de client în respectivele țări.