Lavinia Nucu, avocat cu peste zece ani de experiență în domeniul imobiliar, a acceptat o nouă provocare profesională, la începutul anului, când a schimbat statutul de Senior Associate al biroului local Clifford Chance cu cel de Head of Legal la Immofinanz. ”Credo-ul meu, atât în cariera profesională, cât și în plan personal, a fost și este să știi întotdeauna ce îți dorești. Când știi ce vrei, îți este mai ușor să te dedici acelui deziderat, să-l urmărești, să-ți gestionezi prioritățile și să identifici (și valorifici) oportunitățile”, a declarat Lavinia Nucu.”În acest context, mi-am dorit ca următorul pas în evoluția mea să fie către un mediu profesional care să-mi ofere oportunitatea de a-mi pune în valoare experiența acumulată în decursul ultimilor 14 ani în societăți de avocatură”, a arătat noul Head of Legal de la Immofinanz.
Ca avocat al uneia dintre cele mai puternice firme de avocați de pe piața locală, Lavinia Nucu a fost implicată în tranzacții imobiliare de amploare derulate de companii naționale și internaționale, cu precădere pe nișa terenurilor forestiere și agricole, acordând asistență în toate etapele de dezvoltare a proiectelor (structurare, due diligence, redactarea şi negocierea documentelor specifice necesare în diferitele stadii ale proiectelor, semnare si implementare). De asemenea, a acordat consultanță în ceea ce privește aspectele juridice legate de administrarea și operarea proprietăților din portofoliile clienților (property management). Experiența sa acoperă tranzacții de tip asset deal și share deal, transferuri de business, asigurări de titlu, dar și litigii pe aspecte imobiliare.
► Tranzacția de 73 mil. € prin care CMI preia posturile de radio din CEE ale grupului Lagardère a ajuns la final. O echipă multijurisdicțională Clifford Chance a asistat cumpărătorul | Vânzătorul a lucrat cu avocații Wolf Theiss
► Piraeus Bank încheie vânzarea Piraeus Bank România către J.C. Flowers & Co. Tranzacție ajunsă la final, în care au lucrat Clifford Chance Badea și Schoenherr
► CA Immo face încă o achiție pe piața locală. Avocații Clifford Chance au fost alături de cumpărător în tranzacția de 53 mil. €, Dentons și PeliFilip au asistat vânzătorul
Reamintim că Lavinia Nucu s-a alăturat echipei de Corporate M&A și Real Estate din cadrul Clifford Chance Badea în august 2015, după ce s-a întâlnit cu actualii săi colegi în contextul mai multor tranzacții. Într-un interviu acordat BizLawyer, Lavinia spunea că „...un plan individual de dezvoltare profesională este esenţial pentru un avocat". ”Succesul în carieră vine ca o consecinţă a eforturilor depuse în direcţia perfecţionării profesionale și nu din dorinţa de a ajunge pe o treaptă ierarhică superioară sărind peste etape importante şi necesare în ascensiune. Vârsta nu este un criteriu definitoriu pentru etapele carierei, ci efectiv nivelul de pregătire şi calitatea prestației avocatului sunt cele care îl recomandă pentru o anumită poziţie”.
Ea a primit aprecierile clienților pentru munca depusă, unul dintre aceștia elogiind colaborarea avută cu Lavinia Nucu: ”Lavinia a fost avocatul cheie în exitul realizat de GreenGold, una dintre cele mai mari și complexe tranzacții ale anului în România și reprezentând cea mai mare tranzacție cu terenuri forestiere din Estul Europei din perioada modernă. Ca avocat cheie al echipei din România, pe această tranzacție complexă, Lavinia a demonstrat, fără îndoială, cel mai înalt standard de profesionalism, dar și de dăruire personală în ceea ce privește asistența juridică”, a declarat pentru BizLawyer, la vremea respectivă, Sorin Chiorescu, PhD, MBA, Președintele Grupului GreenGold.
De partea cealaltă a baricadei
”Venind din unul dintre cele mai mari birouri de avocatură internaționale, am ales Immofinanz pentru că am acceptat provocarea de a-mi supune cunoștințele și experiența la cel mai sever test practic – făcând pasul în industrie, fără a mă îndepărta însă de domeniul imobiliar, dar având contact și cu arii conexe cu care domeniul în care m-am specializat se suprapune”, spune acum Lavinia Nucu.
Immofinanz, grupul imobiliar comercial pentru care a optat, preluând coordonarea Departamentului juridic, îşi concentrează activitatea pe segmentele de retail şi birouri în şapte pieţe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Polonia. Principala activitate a Immofinanz include managementul şi dezvoltarea de proprietăţi.
Intră pe www.in-houselegal.ro pentru a vedea opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în companii importante, urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității in-house și propune subiecte. Suntem alături de tine!
”Pasul către Immofinanz a venit oarecum natural, fiind unul dintre cele mai mari grupuri comerciale imobiliare europene, cu o excelentă poziționare pe piața din România, care, pentru Immofinanz AG, rămâne una dintre cele mai importante piețe europene, cu un portofoliu de peste 800 de milioane de Euro, promovând concepte inovative precum “myhive” - un concept avangardist și extrem de interesant pentru spațiile de birouri”, a adăugat noul Head of Legal de la Immofinanz.
”Nu în ultimul rând, argumentul care “a înclinat balanța” în decizia de a mă alătura Immofinanz a fost posibilitatea de a dobândi o perspectivă completă, de 3600, asupra domeniului imobiliar, de a-mi completa percepția (uneori strict teoretică, la nivel de principii, text și interpretare) pe care ți-o oferă avocatura, cu abordarea mult mai pragmatică, directă și imediată pe care o poți avea “de partea cealaltă a baricadei”, oportunitate ce nu apare foarte des în cariera unui avocat”, a conchis Lavinia Nucu.