De aproape un an, Mihaela Racleș este Legal Compliance Director în cadrul PROFI, iar din această poziție coordonează echipa de legal a companiei, având responsabilități în ceea ce privește zona de compliance. „Obiectivul nostru principal este de asigurare a conformității activității societății, precum și protejarea intereselor companiei (prin evitarea riscurilor juridice, financiare, reputaționale). Aș menționa consolidarea programului de conformitate pe care îl avem, asigurând astfel o dezvoltare și creștere „sănătoasă” a companiei, promovând și susținând în același timp un set de standarde și principii”, a punctat Mihela Racleș într-un interviu acordat BizLawyer.
Decizia de a lucra în cadrul PROFI a venit ca urmare a faptului că și-a dorit întotdeauna să acționeze în beneficiul oamenilor. Mihaela povestește că, atunci când fiica sa avea șapte ani, i-a cumpărat o carte publicată cu susținerea companiei pentru care lucra. După ce a citit-o, cea mică i-a spus foarte încântată: „Mami, tu și colegii tăi faceți lucruri minunate!”. Bucuria citită în ochii copilului său a „obligat-o” să se pună pentru totdeauna în slujba semenilor săi. „Acesta a fost motivul pentru care am ales să mă alătur echipei PROFI, pentru că, prin tot ceea ce facem, reușim să ajungem direct la oameni. Direcția de dezvoltare este una în care cred și îmi doresc ca noi, echipa de Legal Compliance, să fim acolo, să găsim cele mai bune soluții pentru a putea susține și contribui la aceasta dezvoltare”, precizează juristul.
De la IT la Drept
Înainte de a ajunge să se dedice Dreptului, Mihaela Racleș a avut un parcurs academic care a primbat-o prin lumea științelor exacte. Expertul PROFI își amintește că, până în anul întâi de facultate, a fost convinsă că parcursul său profesional va fi cu totul diferit. „La întrebarea clasică de la finalul clasei a VIII-a adresa de doamna dirigintă: „Unde te vezi peste zece ani?”, deși nu îmi era foarte clar ce anume voi face, domeniul în care urma să activez era în mod sigur IT-ul. „Cu siguranță ceva în domentiul IT”. Ceea ce era în mod cert susținut de ce îmi propusesem să fac în următorii patru ani ...M-am înscris la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Urziceni, orașul natal, la cea mai bine cotată clasă, respectiv cea de Matematică-Informatică Intensiv, finalizând ciclul liceal inclusiv cu un atestat de programator ”, menționează juristul.
Mihaela a fost pasionată dintotdeauna de matematică și științele exacte, așa că a optat pentru Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București. „Primul an de facultate a fost cel care m-a ajutat să-mi dau seama ce anume îmi place cu adevărat să învăț ... respectiv tot ce avea legătură cu dreptul. Și așa am decis ca, în anul următor, să încep și cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu” și totodată dezvoltarea mea ca profesionist în domeniul juridic”, mai spune expertul.
A finalizat ambele facultăți, iar ulterior a urmat și trei programe de Master. Primul dintre acestea a fost Masterul „Resurse umane”, organizat de Facultatea de Administrație și Afaceri din cadrul Universității din București. A făcut această alegere deoarece a crezut întotdeauna că oamenii sunt cheia succesului, așa că a considerat important să înțeleagă cât mai multe despre relațiile interumane, comunicare, lucru în echipă.
Al doilea program de master urmat a fost cel de „Management financiar bancar și bursier”, organizat de Facultatea de Finanțe Bănci din cadrul Universității „Nicolae Titulescu”. A optat pentru acest master deoarece în ultimul an de facultate lucra în cadrul unei societăți de leasing și a început să se lovească de noțiuni pe care dorea să le înțeleagă pentru a cunoaște în amănunt business-ul. „Este unul din lucrurile în care cred și acum: fără să înțelegi piața în care activează compania pentru care lucrezi, făra să o înțelegere a modului în care funcționează atât comercial, cât și operațional, nu poți să fii cu adevărat un partener de discuție pentru clienții interni”, punctează Mihaela.
A urmat, de asemenea, un program de master de „Dreptul Afacerilor”, organizat de Facultatea de Drept din cadrul Universității „Nicolae Titulescu”. Încă din timpul studiilor de licență s-a gândit la faptul că, în mod sigur, o să fie avocat de business, așa că masterul acesta a ajutat-o să sedimenteze arii de drept esențiale pentru această direcție.
Experiență în mai multe domenii de activitate
Experiența profesională a Mihaela Racleș este vastă. Primul său loc de muncă a fost în cadrul cadrul BCR Leasing IFN SA. Aici a lucrat în mijlocul unei echipe tinere și dinamice. S-a angajat înainte de a finaliza cursurile facultății de drept.
„Aici am învățat ce înseamnă mediul corporativ: de la munca în echipă, colaborarea cu colegii din alte departamente, participarea la definirea proceselor interne, până la organizare personală și prioritizare. Tot aici am lucrat prima dată cu documente de natură juridică de bază, de exemplu împuterniciri, contracte de comodat/închiriere, drepturi de reprezentare, acte societare și multe altele. Proiectul cel mai important din perioada respectivă a fost cel de gestionare a dezvoltării unui nou departament, cel de Suport Clienți, realizat împreună cu Directorul de Marketing de la momentul respectiv, care a avut încredere în capacitatea mea de a crea o echipă și de defini responsabilitatile și modul de lucru în cadrul acesteia”, mai spune Mihaela.
Cariera de jurist și-a început-o imediat după licență ca Junior Legal Adviser în cadrul Raiffeisen Leasing IFN SA. A intrat în această nouă etapă cu avantajul experienței într-o societate de leasing. În această firmă a înțeles cum lucrează un departament juridic, care sunt tipurile de situații care ajung la departamentul juridic.
„Mi-am continuat parcursul profesional ca Legal Adviser în cadrul BCR, respectiv Legal Adviser & Compliance Officer în Alpha Leasing IFN SA, având o experiență de aproximativ opt ani în instituții financiar bancare și non-bancare. În 2014, am schimbat sistemul financiar pe retail, preluând rolul de Legal Adviser în cadrul Legal Compliance Department în cadrul Lidl. Cred că schimbarea aceasta de la sistem financiar la retail a fost una din provocările profesionale cele mai mari și asta pentru că, în afară de zona de corporate governance, în rest nimic nu era la fel. Din nou, am avut confirmarea că până nu înțelegi business-ul și piața în care compania își desfășoară activitatea, nu ai cum să excelezi în ceea ce faci. Cred că tocmai acest aspect de înțelegere a business-ului este ceea ce diferențiază un legal in-house foarte bun de o casă de avocatură. Și mai cred că tot acest aspect de înțelegere a business-ului este cel care determină departamentele juridice să aleagă anumite case de avocatură cu care să construiască relații de colaborare pe termen lung, astfel încât advice-ul extern să fie atât util, cât și concludent. A urmat un an intens, în care am investit mult pentru a mă dezvolta, pentru a învăța și pentru a construi relații cu celelalte departamente, iar rezultatele s-au văzut și în evoluția mea profesională, urmând să preiau ulterior rolul de Legal Manager, coordonând inițial echipa de Legal, iar după scurt timp, rolul de Legal & Compliance Director, având în cadrul departamentului ariile legal, compliance, protecția datelor și asigurări. În perioada 2019-2020 am preluat rolul de Head of Legal în cadrul Grupului Nobel, activând ca și Group General Counsel. În cadrul grupului sunt mai multe linii de business, în principal în zona de Telecom/IT&C, având expunere internațională, pe piețe din USA, Africa, Europa, cu peste zece companii active în liniile de business operaționale”, detaliază juristul.
Munca în echipa PROFI
De zece luni activează în echipa PROFI. În prezent, structura departamentului pe care îl coordonează adresează nevoile de business existente, include 12 profesioniști, pentru unele poziții fiind în desfășurare procese de recrutare.
„Cred cu tărie în faptul că departamentul juridic nu este un departament suport, ci un Business Partner pentru direcțiile de business și operaționale, așa că lucrăm în a dezvolta o structură în această direcție. Retailul este extrem de dinamic și din acest punct de vedere proiectele desfășurate în cadrul departamentului juridic sunt extrem de variate și complexe: de la contracte și litigii de toate tipurile, la campanii de marketing și CSR, situații specifice din dreptul muncii, redactare de proceduri interne, implicare în zona de operațional și expansiune asigurând o colaborare permanentă cu colegii din aceste zone, proiecte de îmbunătățire a gamei sortimentale, la orice altă situație care comportă riscuri de natură juridică sau de conformitate.”
Mihaela Racleș, Legal Compliance Director - PROFI
Mihaela Racleș subliniază faptul că, pentru ea, stabilitatea echipei, transparența în comunicare, munca în echipă, dezvoltarea fiecărui membru al echipei sunt aspecte extrem de importante. Doar așa se pot atinge obiectivele și doar împreună se pot genera schimbările dorite.
„Avem procese de recrutare deschise în prezent, desfășurate cu suportul colegilor noștri de la recrutare, procese în care eu urmăresc mai degrabă personalitatea candidatului. Ce aș vrea să văd la interviu, dincolo de întrebări și răspunsuri? Aș vrea să văd o persoană care vorbește cu pasiune, care pune pasiune în ceea ce face. E dincolo de abilități tehnice, juridice, e în atitudinea persoanei. Este evident că în funcție de nevoile pe care le avem, analizăm și cunoștințele juridice, gradul de specializare, precum și alte hard și soft-skills necesare pentru desfășurarea activității de zi cu zi”, arată juristul PROFI.
La ora actuală, departamentul juridic urmărește două direcții esențiale pentru acest an: să se asigure că este alături de clienții interni, echipa de legal fiind implicată în proiectele dezvoltate la nivelul companiei, și să eficientizeze procesele de lucru interne.
„Suntem retailer-ul cu cel mai mare număr de magazine și cea mai mare acoperire teritorială, iar expansiunea continuă. În același timp, suntem într-un proces de transformare a magazinelor, atât în ceea ce privește vedere noul concept Monaco, cât și în ceea ce privește revizuirea sortimentului de produse și servicii. În acest context, obiectivele noastre în zona de business sunt orietate în această direcție. Printre proiectele importante, aș menționa totuși revizuirea procesului de contract management, pentru că e o schimbare generată de noul context, dar și pentru că este un proces care va impacta întreaga organizație. Căutăm soluții optime care să funcționeze în noua realitate, care să asigure trasabilitatea contractelor, dar și fluidizarea procesului de semnare”, susține Mihaela Racleș.
Juristul mai spune că provocările cele mai mari ale perioadei următoare vin din nevoia fiecăruia de a se adapta la noul mod de lucru, dar și din adaptarea business-ului la noile nevoi ale pieței. „În ceea ce ne privește pe noi, mizăm pe consecvența în deciziile interne pe care le luăm, iar în ceea ce privește business-ul, cred că soluția optimă este comunicarea. Atunci când există o comunicare deschisă, constructivă între departamente, atunci nu vom fi luați prin surprindere, iar un proiect nou nu va ajunge la noi doar spre implementare, ci vom fi implicați încă de la început în procesul de decizie”, declară Mihaela.
Ea amintește faptul că anul 2021 nu a fost unul ușor, toată lumea fiind obligată să lucreze într-un mod diferit, fiind nevoită să găsească un mod de organizare atât a propriei munci, cât și la nivel de echipă, asigurându-se, în același timp, că există în continuare tool-urile necesare pentru desfășurarea activității de acasă. „În tot acest context, nu am făcut schimbări strategice majore în cadrul echipei, fiind mai importante consecvența și asigurarea unui echilibru în procesele pe care le gestionăm. Pe final de an însă, după ce am avut ocazia să vedem ce merge bine, venim cu câteva proiecte de eficientizare a activității, prin redefinirea unor fluxuri de lucru interne”, precizează juristul.
Faptul că noutățile legislative care afectează retailul sunt într-o dinamică ridicată, 2021 are un impact major asupra proceselor interne din companie. Mihaela menționează, în acest sens, legislația de mediu, dar și legislația în domeniul protecției consumatorilor, care afectează departamentele active în aceste arii.
Departamentul Juridic al PROFI reușește să gestioneze intern o foarte mare parte din solicitările colegilor și în același timp a proiectelor în care este implicat, iar din aceste motive externalizarea anumitor proiecte se face case-by-case. „Colaborarea cu societățile de avocatură se face în general pe principiul specializării, având în vedere proiecte deja incluse în buget sau în urma unei analize case-by-case. Pentru 2021/2022 avem în plan definirea unei strategii cu privire la modul de selecție a acestora, pentru a asigura mai multă claritate și transparență. Automatizarea proceselor este cu siguranță o zonă pe care o analizăm intens în această perioadă, vizând în principal implementarea unor soluții de contract management și document management”, explică juristul.
Mihaela Racleș subliniază faptul că 2021 a venit până acum cu un ușor reviriment economic. Totuși, juristul atrage atenția că finalul lui 2021 și anul 2022 vor veni cu provocări pentru mediul de business de a găsi soluții pentru adaptarea la noua realitate.
„Pandemia ne-a pus la încercare capacitatea de a ne adapta. Toate teoriile de management ne învață că cei care reușesc să se adapteze la schimbare, sunt cei care evoluează. Însă, de data aceasta, cu toții am fost supuși aceluiași test, fiind nevoiți să trecem de la teorie, la practică. Ce am realizat eu, este că nu poți schimba ce se întâmplă în exterior și că cel mai bun lucru pe care îl poți face este să abordezi evenimentele externe, întorcându-te la fundamentele pe care îți este cladită personalitatea. Cred că principiile, valorile și lucrurile după care te ghidezi, te pot ajuta să gestionezi procesul de schimbare”, concluzionează Mihaela Racleș.