Contact      Login

Mandate variate pentru echipa de Banking & Finance de la Mușat & Asociații, anul acesta. Monia Dobrescu, Partener: Majoritatea mandatelor de finanțare au implicat mai multe jurisdicții, dar componenta locală a avut un rol foarte important

Multe dintre problemele juridice pe care avocații axați pe practica de Banking & Finance le-au avut de soluționat în ultima perioadă au derivat din contextul actual impus de pandemia COVID-19.Specialiștii au fost obligați să se adapteze din mers noilor condiții și să identifice soluțiile cele mai eficiente pentru proiectele clienților.„Am avut de analizat o paletă diversificată de aspecte ce țin de banking and financial regulatory (cu accent pe zona de FinTech), dar am lucrat și în finanțări sau refinanțări. Avem și restructurări de credite, unele aparând în contextul deschiderii unor proceduri de insolvență. Provocările aduse de pandemie au făcut atât sectorul bancar, cât și avocatura în general, să reconsidere modul în care funcționau până acum, accelerând digitalizarea”, explică Monia Dobrescu, Partener Mușat & Asociații. 

În ultimele opt luni, echipa Mușat & Asociații a avut în lucru problematici diverse, rezultate din varietatea destul de mare a proiectelor în care firma este implicată. Monia Dobrescu apreciază că diversitatea solicitărilor venite în această perioadă din partea clienților a fost considerabilă. „În timpul stării de urgență ne-am confruntat cu o agitație pe plan normativ, ceea ce a generat o mai mare nevoie de previzibilitate pentru clienți. Activitatea de creditare în sine a fost un aspect sensibil în această perioadă. Unele proiecte (cu grad mai mare de risc) au fost puse pe hold în aceste circumstanțe, altele au continuat în variante adaptate la noile realități. În general, am observat că majoritatea clientilor și-au orientat eforturile, în această perioadă, pentru a menține activitatea, dar mai ales pentru a pune la punct management-ul/business-ul desfășurat de la distanță. Avem în portofoliu clienți din sectorul financiar bancar cu sediul principal în Regatul Unit al Marii Britanii și în ceea ce îi privește, ca de altfel și înainte de pandemie, principala preocupare a rămas evaluarea implicațiilor și consecințelor Brexit-ului”, detaliază avocatul. 

Specialiștii au observat că a existat o o tendință de creștere pe tot ce înseamnă zona de online și eficientizare a procedurilor derulate online sau, în general, de la distanță. Orientarea aceasta a fost remarcată ca venind atât din partea unor bănci care au înțeles că e momentul oportun să își întărească prezența în această direcție, cât și din partea unor jucători consacrați din FinTech. 

„Proiectele legate de digitalizare au devenit tot mai frecvente în ultimii ani, dar contextul actual cu siguranță a accelerat lucrurile, acest fapt numărându-se poate printre aspectele pozitive ale perioadei prin care trecem. A fost loc de creștere pe acest segment pentru tot ce înseamnă FinTech, dar s-a „forțat” și o adaptare mai rapidă a jucătorilor care până recent erau mai conservatori. În această perioadă a fost loc și de inovare, dar a crescut și popularitatea unor instrumente care existau de ceva vreme, cum ar fi o serie de platforme online sau chiar semnătura electronică”, subliniază Partenerul Mușat & Asociații.








Experiența crizei precedente a ajutat mediul economic

Lecțiile învățate în timpul crizei economice precedente au prins foarte bine mediului de afaceri din zona de Banking & Finance. Astăzi, piața este mai matură și a acționat mai prudent. „Nu am sesizat, cel puțin în portofoliul nostru de clienți, tensiuni majore între bănci/finanțatori și împrumutați. Cu toate acestea, e greu de anticipat care vor fi efectele economice pe termen mediu și lung. Deși lucrurile au început să se stabilizeze, ne așteptăm să vedem pe viitor litigii și insolvențe care își au originea în contextul economic generat de pandemie”, punctează Monia Dobrescu.

De altfel, apariția perioadei de pandemie cu toate consecințele ce derivă de aici a avut rolul de a prelungi, în majoritatea cazurilor, discuțiile și negocierile legate de finanțare/refinanțare, rezultat firesc, al unei atitudini mai prudente și orientată către un grad cât mai mic de risc.

Finanțările au vizat în principal proiecte de dezvoltare

Dintre mandatele pe care echipa Mușat & Asociații le-a avut în lucru, se remarcă mandatul în care avocații au oferit asistență juridică Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) cu privire la facilitatea de credit în valoare de 16 milioane de euro acordată către TeraPlast Group, unul dintre principalii producători locali de materiale pentru piețele de construcții, instalații și proiectare.

De asemenea, profesioniștii Mușat & Asociații au oferit consultanță unui jucător consacrat în zona de FinTech în faza premergătoare stabilirii unei prezențe în România. În plus, au finalizat, la începutul anului, și o restructurare de credit începută cu ceva timp în urma în contextul unor modificări în situația economică a debitorului, proiect în care firma a asistat o bancă din Asia. Mandatele menționate au fost coordonate de Monia Dobrescu, Partener, iar printre avocații care au făcut parte din echipa de lucru s-au aflat: Mădălina Trifan, Managing Associate, Cristian Cepesi, Senior Associate și Ștefana Bogdan, Associate. 


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică


„Majoritatea finanțărilor din prima parte a anului au fost inițiate in 2019 sau chiar mai devreme. Inițiativa de a rula new money a avut de suferit în perioada de lockdown, a fost un interval în care s-a acționat cu o prudență mai mare”, amintește Monia Dobrescu

Referindu-se la proiectele care vizează finanțări legate de fuziuni și achiziții în sectorul imobiliar, Partenerul Mușat & Asociații precizează că structura organizatorică a firmei prin raportare la ramurile de practică presupune o legătură strânsă între departamentele de Real Estate și cel de Banking & Finance

„Finanțările din această perioadă au vizat în principal proiecte de dezvoltare și sectorul de agribusiness. Pentru clienții noștri, au avut de suferit până acum doar proiectele de dezvoltare pe zona de office. În această perioadă, s-a manifestat interes și pentru tranzacțiile de finanțare a achizițiilor unor echipamente, existând inclusiv mandate care au presupus achiziția unor nave maritime sau aparate de zbor. Avem încă proiecte în derulare, dar și proiecte care așteaptă să fie demarate și implică aceste segmente. Este prematur să oferim mai multe detalii, deocamdată nu există acceptul clientului pentru a face informațiile publice. De asemenea, au existat discuții pentru cesionarea unor portofolii de credite, dar care acum trenează și este greu de estimat când se vor concretiza. Cum acest gen de tranzacții ține în general foarte tare de rațiuni de strategie, unele sunt probabil încă în așteptarea unor indicatori financiari mai preciși, care să clarifice opțiunile în această perioadă când previzibilitatea economică nu stă foarte bine”, mai spune Monia Dobrescu

Pentru echipa de Banking & Finance din cadrul Mușat & Asociații, prima parte a anului a presupus și reveniri la finanțări mai vechi, care au fost repuse în discuție în vederea unor restructurări sau refinanțări. Au existat aici discuții cu privire la implementarea unor mecanisme complexe de restructurare, fiind vorba și de proiecte cu valori foarte mari. 

„Majoritatea mandatelor de finanțare au implicat mai multe jurisdicții, dar componenta locală a avut un rol foarte important, fie prin prisma garantiilor acordate, fie prin existența unui sediu central în România. Colaborăm cu mai multe firme de avocatură internaționale în astfel de mandate, pe baza unei relții de tip „best friends” și în proiectele mari, internaționale, de cele mai multe ori aceste firme acționează ca lead-counsel. Avem și proiecte care sunt sub coordonarea noastră, dar care implică asistență juridică privind probleme reglementate de altă lege decât cea română și atunci solicităm ajutorul colegilor din străinătate”, arată avocatul. 

Echipa de Banking & Finance din cadrul Mușat & Asociații este coordonată de Monia Dobrescu si este formată din avocați cu grad de senioritate variat, de la avocați cu experiență în domeniul financiar bancar, până la tineri avocați aflați la începutul carierei.