Criza din sănătate a influențat semnificativ și modul de lucru al marilor firme de avocatură.Echipele de profesioniști au descoperit, în această perioadă, că pot trece peste printr-o bună comunicare atât internă, cât și externă (comunicarea cu clienții), prin adaptarea la noile condiții de lucru și prin autodisciplină.Începând cu luna martie, practicienii din aria de Dreptul Muncii au fost printre cei care au avut solicitari tot mai numeroase, volumul de lucru în acest sector majorându-se simțitor.
„În lunile martie-iunie ale acestui an, activitatea a fost una foarte intensă în aria de practică de Dreptul Muncii a firmei, fiind un volum mare de solicitări, la care echipa noastră a răspuns cu profesionalism și promptitudine, adaptându-ne din mers provocării de a ne desfășura activitatea având în vedere interacționarea față în față extrem de limitată cu clienții sau cu colegii. Ultimele luni au fost despre adaptare și despre autodisciplină, despre lucrul în echipa și despre o comunicare eficientă atât cu clienții, cât și cu colegii, într-un context care a adus provocări noi pentru piața muncii din România, dar si reglementări cu caracter de noutate în sfera relațiilor de muncă. Tehnologia ne-a permis să ne desfășurăm activitatea în condiții foarte bune, și chiar dacă întâlnirile s-au ținut în mediul online, am continuat să comunicăm cu clienții noștri așa cum o făceam și înainte de pandemie”, a declarat pentru BizLawyer Mihaela Bondoc, Partener Bondoc & Asociații și coordonatoarea practicii de Employment din cadrul firmei.
Avocații firmei au fost permanent în legătură cu clienții, atât pentru a-i asista în proiectele care au continuat, cât și pentru a-i consilia în cele care au fost inițiate în perioada pandemiei.
Echipa Bondoc & Asociații a încercat ca printr-o comunicare eficientă să fie cât mai proactivă și să vină în întâmpinarea clenților cu cele mai eficiente soluții.
„Desigur că i-am informat pe clienți cu promptitudine cu privire la noile prevederi legislative apărute, i-am și sfătuit cu privire la opțiunile legale disponibile, dar și cu privire la măsurile obligatorii privind securitatea și sănătatea în muncă pentru a își putea continua activitatea în condiții de siguranță, fie ca a fost vorba de angajatori din sectoarele productive, sau de angajatori care și-au desfășurat activitatea într-un ritm susținut în perioada stării de urgență, precum companiile de curierat, marile lanțuri de magazine alimentare etc.”, a adăugat Daniela Gladunea, Managing Associate Bondoc & Asociații.
Primele și cele mai frecvente mandate apărute ca urmare a condițiilor impuse de starea de urgență și ulterior de cea de alertă au vizat implementarea desfășurării activității în regim de telemuncă. Acest sistem s-a dovedit o alternativă viabilă, pe care mulți dintre clienții Bondoc & Asociații o iau în considerare și pentru perioada următoare. „Merită subliniat că, într-un comunicat dat publicității recent, Comisia Europeană a recunoscut rolul important al telemuncii în păstrarea locurilor de muncă și a desfășurării activității în contextul crizei sanitare Covid-19”, a punctat expertul în Dreptul Muncii.
De asemenea, avocații Bondoc & Asociații le-au oferit clienților asistență în ceea ce privește suspendarea temporară a activității, cu accesarea sprijinului oferit angajatorilor de către stat, în ceea ce privește reducerea programului de muncă al salariaților, dar și în ceea ce privește implementarea unor procese de restructurare, al căror risc de a evolua în situații litigioase nu poate fi total exclus, chiar și în situațiile în care restructurările sunt solid argumentate și implementate conform celor mai bune practici.
„Numeroase solicitări au vizat adaptarea la noile reglementări legislative din perioada stării de urgență și perioada următoare, dar și la evaluarea posibilităților de implementare a unor reduceri de costuri în ceea ce privește angajații, atât pe termen scurt, cât și pe termen mediu”, mai spune Daniela Gladunea.
În aceste luni au continuat și proiectele în care membrii echipei de Dreptul Muncii sunt implicați alături de colegii litigatori în litigii de muncă. De asemenea, s-a lucrat în continuare în dosarele privind aspecte legate de securitatea și sănătatea în muncă, mandatele privind proiectele complexe de transfer de activitate sau vizând reorganizarea activității unor companii importante din diferite sectoare de activitate.
„Am fost implicați și în proiecte în care au lucrat echipe mixte, formate din membrii echipei de Dreptul Muncii, cărora li s-au alăturat colegii din practica de Protectia Datelor Personale, în special proiectele privind implementarea de către unii mari angajatori a regimului de telemuncă, colegi din Litigii in dosare care implica aspecte de Forensic si White Collar/Investigations & Compliance. De asemenea, am colaborat cu colegii din practica de Health Care/Pharma and Medical Services a firmei noastre, spre exemplu in proiecte legate de eligibilitatea unor categorii de personal medical pentru primirea stimulentului de risc”, a arătat Mihaela Bondoc.
În prezent, firma oferă consultanță clienților inclusiv în privința măsurilor de protecție obligatorii, măsurilor active de sprijinire a angajatorilor care și-au reluat activitatea, continuarea activității în regim de telemuncă, cel puțin pentru o parte dintre angajați, sau într-un model mixt, atât de la sediul angajatorului, cât și în regim de telemuncă. Pe lângă aceste mandate, avocații continuă să acorde asistență cu privire la aspectele de Dreptul Muncii care au impact în desfășurarea activității clienților și care le sunt solicitate în mod constant, precum asistenta in negocierea de contracte colective de munca, revizuiri de regulamente, politici si proceduri, redactarea de clauze speciale, de acorduri de încetare a relației de muncă, politici de beneficii, etc.
Echipă întotdeauna ”foarte promptă, flexibilă și de încredere"
„Așteptăm cu interes reglementările care urmează să fie adoptate în perioada următoare în vederea flexibilizării cadrului legislativ privind relațiile de muncă, între dezideratele exprimate atât de reprezentanții autorităților, cât și de reprezentanții mediului de afaceri fiind digitalizarea, dar și simplificarea procedurilor. Echipa Bondoc & Asociații este o echipă experimentată, permanent preocupată să identifice soluții practice, care să răspundă exigențelor clienților noștri. Membrii echipei fac parte frecvent și din echipe pluridisciplinare, în proiectele care reclamă o astfel de abordare. Ne onorează aprecierea și încrederea clienților noștri, care au condus la menționarea acestei arii de practică pe o poziție foarte bună și în ascensiune în clasamentul Legal 500 pentru anul 2020”, a conchis Mihaela Bondoc.
Reamintim că Legal 500, care poziționează firma în Tier 2, afirmă că echipa de Employment de la Bondoc si Asociatii SCA este lăudată pentru „abordarea foarte pro-business și reacția rapidă, ce are în spate o analiză juridică minuțioasă”. Ghidul juridic menționează că Mihaela Bondoc conduce echipa din care face parte și Daniela Gladunea, avocat „dedicat, flexibil și de încredere”. Echipa oferă un sprijin tranzacțional puternic, precum și instruire și sfaturi cu privire la politicile interne și este adesea solicitată pentru a oferi consultanță în cazuri legate de probleme disciplinare.
Clienții au declarat pentru Legal 500 că firma „oferă o analiză profundă, combinată cu îndrumări practice clare. Echipa a fost întotdeauna foarte promptă, flexibilă și de încredere."
Printre clienții din această practică, ghidul juridic internațional menționează firme precum EFD Induction, Astra Rail Industries, Clariant Producks, Fresenius Medical Care, Merck Sharp & Dohme, Eurosun Mining, Delphi Diesel Systems sau Nolato Romania.